Dinu Weblog

Piele, material textil, sfoara, hartie. De data aceasta sunt o insecta, un fluture de noapte de talie mijlocie (molie) ametita dupa o noapte lunga de calatorie, inapoi in drumul spre casa. Vederea a inceput sa-mi slabeasca deoarece fasii de lumina albastra incep din ce in ce mai mult sa impinga obiectele din campul meu vizual. Simt cum aripile mele au obosit deja sa se mai zbata si se ingreuneaza tot mai mult. Deodata un obiect straniu mi-a atins aripile si le-a blocat libertatea de miscare. Din acest moment stiu ca nu mai e mult pana am sa adorm, desi nu este locul cel mai prietenos din lume, dar sunt foarte obosit. Simt o prezenta rece undeva aproape cum se apropie dar lmina diminetii a devenit prea puternica si ma orbeste. Ceva subtire si rece imi gadila trupul si ma leagana sa adorm.

Catifea, voal, hartie, sfoara. Dulce, foarte dulce,… am mancat o prajitura si inca una si apoi mi-a mai fost pofta de inca o felie de tort si inca o prajitura cu aroma de capsuni si cateva bucatele de ciocolata insotite de o cupa de budinca cu frisca, inghetata si fructe si incetul cu incetul am simtit cum ma contopesc cu fotoliul pe care stateam,cum ma toropeste caldura imensa din interior, cum lumina din incapere devine din ce in ce mai puternica si ca formele din jurul meu se dizolva in albul ce ma inunda. Dupa cateva clipe am inceput sa simt cum pielea incepe sa ma gadile si in acelasi timp cum incepe sa se destinda, sa se largeasca si sa ia forma lucrurilor din jurul meu, sa le acopere. In cateva clipe simteam masuta cu faruriile cu prajituri, fotoliul, cescutele de ceai si ceainicul, covorul de pe jos, fereastra, copacul din gradina din fata casei, candelabrul si toate celelalte lucruri ca facand parte din mine. Deodata, fiind atras de un obiect intens colorat mi-am indreptat toata atentia asupra lui incercand sa-i focusez conturul. Dupa cateva clipe am descoperit ca in fata mea se alfa un ghiveci foarte mare cu un trandafir de gradina plin cu bulbi rozalii care se chinuiau sa nu explodeze sub presiunea petalelor captive in interior. Am inceput sa simt si sa inteleg planta din fata mea ca pe o fiinta umana, moment in care mi-am dat seama ca era singura prezenta din jurul meu ce nu fusese incorporata sub pielea mea. Aceasta clipa a fost inedita, intensa si incomparabila cu alte trairi ale mele de pana atunci. Din pacate in momentele urmatoare am realizat ca sunt intr-un pat de spital conectat la cateva aparate si oameni dragi in jurul meu. Asa am descoperit ca sunt bolnav de diabet.

Catifea, catifea pentru legatorie, hartie reciclata, sfoara. La marginea padurii incepe o poveste cu o familie de pitici cu nasul mic si rosu. Traiesc fericiti intr-o scorbura a unui vechi stejar. Odata ce pasesti afara din casuta te izbeste o mare gradina de campanule cu colpotei albastri aranjati la diferite inaltimi. Mezina familiei iubeste la nebunie sa se joace cu aceste flori folosindu-le pe post de palarii de soare. Mama e foarte fericita caci fetitei bucalate cu carlionti blonzi si obrajori rozalii, petalele albastre i se potrivesc de minune. Doar bunica e suparata caci micuta nu-i mai poarta bascutele crosetate cu atata dragoste la gura sobei in noptile lungi de iarna.

Piele, sfoara, hartie. De fiecare data cand merg la iarba verde trec leganand cosuletul cu bunatati prin padurea de la marginea soselei, din spatele statiei de autobuz. Imi place nespus de mult sa calc pe frunzele uscate si sa aud cum sub talpile mele pleznesc crengutele cazute din copaci. In padure linistea este altfel decat in casa sau sub apa sau cand imi pun vata in urechi. In padure simt ca linistea imi devoreaza urechile. Dupa ce trec de padure dau de un luminis cu buruieni, cativa rugi de mure si multe fire de iarba verde. Uneori drumul meu catre pajistea preferata unde intind paturica bej cu patratele albastre si scot painea facuta in casa, untul si mierea de albine, sticluta de lapte si cozonacul cu stafide si incep sa infulec precum un calic, mai tulbur rontaitul unui urecheat maroniu cu mustati lungi si ochisori agili care cred ca locuieste prin imprejurimi. Il intalnesc aproape de fiecare data cand vin in acest loc si nici pana acum nu am reusit sa-l fac sa nu se mai sperie de mine.

Plastic violet, hartie, sfoara. Are 15 ani, este eleva la Colegiu National George Cosbuc in clasa a 10 si e cea mai precoce fetita de varsta ei din clasa. Materiile ei de baza sunt geografia si geologia si geometria si este fana absolut orice incepe cu “G” (putem mentiona aici Guano Apes, Gaga, Gahan, Gianni Morandi, Giacometti, Gaudi, Gala, Gala Galaction, Gershwin, Gopo, Gonzo, Gogol, Goga, Goya, Godzilla, Guerillas, Gianfranco, Giambattista Tiepolo, goblen, gurmanderie, gagii, goi, gropi, gunoaie, gastro-enterologie, gasteropode, garnise, gheise, guave, gomboti, gogoase, guvizi, guitzaturi, guri, grumazuri, gambe, gablontzuri, gaze, ganganii, gospodarii, geamuri, geamgii, gangrene si grefe, gestatie si diviziunea gametilor, germinatie, grapefruit, genetica, GOTO, Galas, gelaterii, galanterii, gramofoane, guzgani, gem de la bunica, gheme de ata grena, giugiuleala …) si toate astea doar pentru ca este graff-eritza si asta incepe cu litera g. Peretii camerei ei au fost graffatzi deja de multi ani cu schite si incercari, reactualizate lunar. Mirosul de graffiti i-a intrat in sange si se resimte uneori si la baie. Cel mai important lucru este ca este recunoscuta ca un personaj monden contemporan si i se acorda atentie in orice club iese cu prietenii ei cool.

Piele, hartie, nasturi. Tocmai ce am terminat de servit cafeluta de dimineata din drum spre serviciu si am iesit grabit sa nu intarzii pe usa cu clopotel a bistro-ului cand m-am ciocnit de un personaj ciudat, imbracat in alb, cu palarie de pene, ochelari mari fumurii si manusi violet din piele de caprioara. Are agatata de brat o poseta delicata din aceeasi piele cu manusile. Sa uita la mine intrigata de impertinenta cu care dau buzna in persoana ei, ma masoara din cap pana in picioare, apoi se intoarce imbufnata si isi continua drumul pe trotuarul cu balti ramase vestigiu de la ploaia de asta-noapte. In urma ei ramane o dara puternica de parfum greu care imi taie rasuflarea in semn de pedeapsa pentru fapta petrecuta.

Hartie, piele, hartie. Desi din primii ani de viata parintii au descoperit ca sunt alergic la zmeura, capsuni, mure si multe alte fructe de padure si le-au eliminat pe cat posibil din dieta mea, drumurile pe dealul din spatele casei bunicilor din lungile vacante de vara imi redescopereau de fiecare data lumea fantastica a gustului prin tufisurile cu spini si felurite fructe rosii-visinii care patau atat buzele, limba degetele cat si tricoul si pantalonii scurti. Ajuns acasa intotdeuna primeam o mustrare care se incheia cu propozitia ”lasa ca tu o sa faci bube maine!” Acest lucru se adeverea de parca parintii mei erau mana in mana cu cel ce controla sanatatea organismului meu. Si parca de-a dracului bubele apareau tot mai multe si ma mancau atat de tare incat nu mai faceam fata scarpinatului. Ori de cate ori ma reintalneam cu fructele interzise parca uitam de totata napasta ce urma sa se abata asupra mea… 

Piele, voal, hartie reciclata, sfoara. Alerg disperat pe camp, si desi fac acest lucru de vreo douazeci de minute nici un strop de sudoare nu persista pe fruntea mea. Datorita curentului de aer ce ma urmareste, picaturile nascute se evapora instantaneu. Simt propria rasuflare cum ma sufoca, ma arde pieptul si am gust de sange. Aud cum in spatele meu se apropie vijelia ce uneste in aceeasi spirala ametitoare cerul cu pamantul, norii cu vredeata campiei. Nu mai gandesc la nimic altceva decat ca trebuie sa fug si pentru asta imi calculez fiecare pas. Sunt foarte obosit si nu stiu cat voi mai rezista.

Va astept cu drag impreuna cu noii legatori de carte, pe data de 29 iulie, incepand cu orele 19:00 la Verde Cafe, pe strada Domnita Ruxandra (harta: http://www.salutbucuresti.ro/planoras/swf_map.htm?-8377&-7205), la o expozitie cu lucrari de legatorie.

Hartie manuala imprimata, hartie pentru gravura, pagini vechi dintr-o carte, sfoara.  Caldura si umezeala, nopti lungi si oarecum lenese, undeva departe, in miezul Indiei. Sunt aici deja de doua luni si cred ca as mai dori sa raman pentru tot restul vietii, intr-o camaruta mica  cu peretii din lut, albi, vopsiti pe alocuri cu albastru strident – plin de viata. In camera mea se afla un raft intreg de carti vechi pline de povestiri despre calatorii, istorisiri ciudate de prin aceste locuri, tratate despre reincarnare, vede,  estetica si un indrumar pentru vopsirea materialelor naturale, pigmenti, tipuri si timpi de obtinere a diferitelor nuante. Zac afundat in lectura desprinzandu-mi ochi doar pentru cateva clipe intense ale zilei: rasarit, apus si miezul noptii, cand imi mut fotoliul de lectura pe micul balconas cu iesire spre maidan.

Piele, nasturi, hartie, sfoara. Trezit dimineata devreme, se spala pe fata, se rade cu briciul mostenit de la raposatul sau tata, generalul-major, se sterge pe fata cu un prosop impecabil, asezat la centimetru pe cuier de nevasta lui iubitoare. Apoi foloseste acelasi after-shave ca si acum zece ani, “London” de la Paul Smith, facand aceleasi grimase la contactul alcoolului cun porii raniti ai pielii; oricum, senzatia de arsura va dura cateva secunde si apoi totul va reveni la normal. Imbraca maieul alb, calcat, camasa maron cu butoniere, pantalonii kaki, apoi isi leaga centura din piele si sacoul croit special pe masura lui la cel mai bun croitor pentru barbati din oras. Ultima actiune este pieptanatul parului sur si tratarea cu briantina. In cele din urma se priveste cu grije de sus pana jos sa vada daca totul este in regula, apoi mai trage putin de maneci si arangeaza cei patru nasturei de la capatul lor. Ia cheile casei, portofelul de aceeasi culoare cu cea a curelei si iese increzator din casa. In fata lui se pleaca toti cetatenii, copacii, florile de la ferestre, stalpii de curent electric, pasarile si intreg-intreg orasul.

Piele, sfoara, hartie. Cele trei fete au crescut deja si a sosit vremea pentru insuratoare. In intreaga Rusie circula zvonuri despre cele trei domnite si despre competitia ce va fi data in scopul maritisului. Tzarul a anuntat oficial ca intr-o luna se va organiza marele turnir al cavalerior ce doresc sa-i peteasca fiicele iar cei dornici sa se inscrie trebuie sa fie constienti ca nu doar curajul si indemanarea sunt necesare pentru izbanda.

A trecut timpul si ziua cea mult asteptata a sosit, cu surle si trambite, cobze si mult auditoriu. In capul arenei, intr-un jilt din lemn proaspat lacuit, afundat intre perne de tafta cu ciucuri de matase, intr-un caftan verde cu cingatoare purpurie si cusma pufoasa de hermina asteapta nerabdator sa dea semnalul de incepere. Cele trei domnite stau la stanga lui imbrobodite in blanuri si bijuterii, emotionate si imbujorate, servind destul de des o ceasca de ceai dintr-un samovar de argint…

Piele, hartie, calc, sfoara. Se spune ca pentru fiecare templu construit trebuie sacrificat cate un miriapod. Cu cat mai multe trepte urca in inaltimea templului, cu atat mai multe picioare trebuie sa aibe insecta sacrificata. Cica astfel spiritul templului isi va potoli setea de picioare rupte si nu vor fi victime ale scarilor. Poate pare ciudata aceasta legenda, dar eu fiind prevazator am legat cele patru omizi in semn de ofranda pentru cartea cu cele 98 de pagini, sa fiu sigur ca nu se va produce nici un incident in timp ce este rasfoita.

Piele, hartie, sfoara. Intr-o pestera in fundul lumii zace o creatura mica, paroasa si urat mirositoare. De timp “nenumarat” se straduie sa tina aprinsa flacaruia mica si firava de la varful unei retorte cu care isi lumineaza universul din fata ochilor. Culege bob cu bob idei noi si le indeasa in flacaruie sa mai palpaie cateva clipe apoi isi mai imagineaza o lume diferita de cea anterioara, culege inca un “rod” al ei, alimenteaza para galbuie ce abea-abea se chinuie sa razabeasca in intunericul cavernei si reia interminabilul sir de la capat.  Visul cel mai aprig al acestei creaturi este sa gaseasca o idee atat de geniala incat sa intarate focul acesta nesatul incat sa-l faca sa explodeze mare, imens si nemarginit prin toata pestera, sa-l arda si sa-l orbeasca cu atata lumina. Iar daca apoi va muri,  macar va sti ca l-a ars pana la capat.

Piele, hartie, sfoara. Sunt cel de-al trei-lea… Eram cativa prieteni care am gasit in beciul unei case parasite un jurnal vechi, scris de mana intr-o limba straina noua. Dupa cateva saptamani de cercetari in biblioteca scolii am aflat ca era latina. Cu greu am descifrat pagina cu pagina si am descoperit ca acel jurnal continea povestea vietii unui mare aventurier si inchidea intr-insa nenumarate chei ale unor comori imprastiate de-a lungul intregului pamant. Fiindca procesul a durat cateva luni bune, din acel grup am ramas doar trei doritori de cunoastere. Astfel, in vacanta de vara a acelui an ne-am hatarat sa plecam intr-o excursie pe mare spre Africa, unde ar fi trebuit sa descoperim prima comoara. Pentru ca in port marea problema a fost: cine va fi cel ce va purta jurnalul cu pricina, am decis sa tragem de el, iar cel ce va ramane cu cea mai mare parte din jurnal va fi ”pastratorul” de atunci inainte. Eu am apucat de cotor, ceilalti doi de cate o coperta, care bineinteles ca au cedat. Vara aceea, desi nu am gasit nici o comoara caci nu am reusit sa plecam spre Africa a fost cea mai ”vie” din viata mea. Inca asteptam sa crestem mari sa putem descoperi comorile ascunse.

Din 11 iunie 2009 , la Fundatia Calea Victoriei va incepe ultimul Atelier de Legatorie de Carte. Doritorii se pot inscrie accesand site-ul fundatiei: www.victoriei.ro

Piele, sfoara, hartie, nasturi, catarama. Primavara a sosit, a crescut iarba pe campii si gargaritzele au inceput sa-si arate elitrele. Gargaland este titlul unei povestiri despre copilarie legate intr-un exemplar unicat ce poate fi observat in imaginea de mai jos, “publicat” de Hydra Society (http://hydrasociety.blogspot.com).

Panza, hartie, sfoara, poezie. Poezia seduce sau se duce? Aceasta este intrebarea la carte carticica de fata da un raspuns celor ce o vor rasfoi. Ea sa afla la Carturestiul din Bucuresti de pe strada Arthur Verona. Va asteapta cu un ceai

Piele, hartie, sfoara. Chiar daca Harry Potter are puteri mai mari decat Aragorn atunci cand isi foloseste bagheta magica, un Nazgul e la fel de puternic si rau ca un Dementor. Imbroboditi in voaluri negre, inghetand aerul din apropiere si asurzind urechile cu glasul lor ascutit, aceste creaturi aduna oarecum temerile fiintei umane in fata mortii. Cele doua aratari aduc destul de bine la “fata” cu prea-bine-cunoscuta Moarte. Desi asemanarea dintre jurnalul de fata si cele trei personaje amintite mai sus sunt cotropitoare, doresc sa va asigur ca totul este o pura coinicdenta.

Piele, voal, hartie, sfoara. As vrea sa incep o istorioara cu o tanara domnisoara… care in drum spre fantana s-a oprit sa se scalde in lacul racoros de la marginea padurii. Si-a lasat vesmintele intr-un tufis alaturi de ulciorul de lut. Nebagand de seama ca in urma ei s-a furisat tanarul ucenic al morarului, Serafine se gandi, ca dupa scaldat sa ramana o vreme intinsa pe iarba cruda sub razele calde ale soarelui. Cum adierea vantului suava si linistitoare se juca cu buclele-i balaie ce o gadila incetisor pe obrajori, neprihanita adormi in cateva clipe alunecand intr-un vis cu ingerasi ghidusi si sirene. Tanarul ucenic simtii ca acum este momentul si se napus…

Piela, nasturi, sfoara, catarama. Ma numesc Alis si am 23 de ani. Am terminat Geografie – Engleza acum un an. Lucrez de 8 luni la un call-center. E o firma mica, dar prospera. Suntem 20 de oameni in acelasi birou si ne intelegem destul de bine, chiar iesim la bere impreuna dupa program. Locuiesc cu prietenul meu intr-o garsoniera in chirie. Vrem sa ne casatorim peste unu-doi ani si sa facem cumva sa ne luam un apratament, cat de mic o fi el. Mie imi place foarte mult sa scriu povesti pentru copii. Nu am mai scris de vreo 3 ani ca nu am mai avut cand. Imi placea sa ma cufund in poveste si sa traiesc alaturi de personajele mele. Bunicul obisnuia sa imi spuna felurite basme cand eram mica, in vacantele de vara petrecute la sat. Aceia au fost cei mai frumosi ani ai mei. Faceam calatorii prin padure cu gashca de pe strada. Cand eram in liceu vroiam sa ma fac scriitoare si exploratoare a lumilor necunoscute. Se pare ca lumea nu e asa cum o inchipuiam eu.

Piele, hartie, sfoara. “…de cateva zile bune gonim cu trasura prin stepa Lumii Noi. Am pierdut mult din provizii cu trei zile in urma intr-un atac. Doi dintre oamenii nostrii au fost omorati si alti 4 raniti. Pe raniti i-am lasat ieri la o ferma, oricum erau o povara. In desaga stapanului meu se afla cheia spre comoara, e o carte tare ciudata pe care numai el stie sa o citeasca. Ne-a spus ca a primit-o mostenire de la tatal sau inainte sa moara. El spune ca harta nu e una ca oricare alta, mai ales ca paginile sunt aproape nescrise, avand mici insemnari in cateva colturi. Cand trebuie sa verifice drumul o scoate din desaga, o mangaie indelung pe copertile patate si crapate din piele, apoi o deschide scurt, rasfoieste cateva pagini fara prea mult interes si o baga cu grije inapoi in desaga…“

Piele, hartie reciclata, sfoara, panglici. Vantul adie si se joaca cu hainele mele – le agita, astfel ele imi mangaie pielea. Stau la pupa micii ambarcatiuni care taie apa verde-albasturie, limpede si imbietoare. De sub micul vas parca se nasc valuri albe de frisca sau vata de zahar. Da… ma simt stapan pe o mare masinarie de facut vata de zahar. Umbra mea se proiecteaza jucausa pe acest deliciu vizual. In cadru surprind si mainile mele, puternic bronzate de cateva luni care se tin cu putere de bara din spate a vasului, incalzita puternic de soare. Simt incetul cu incetul ca ma afund in pufoasa vata alba de sub mine, care imi invadeaza privirea. Stop cadru

Piele, sfoara, hartie, nasturi. La lumina zilei totul pare altfel, dezvelit de iluzia noptii, golit de mister si fantastic, pradat de subtilitate. Acum poate ca-i pare rau si vrea sa se destainuie cuiva despre fapta comisa dar nu are cui, asa ca va scrie cuiva care poate va da peste aceste randuri…  Nu stie cui, dar trebuie sa o faca. Si pentru ca argintii de fapt nu insemna nimic pentru el, iar acest lucru trebuie sa il arate celui ce va fi citit marturia, s-a gandit sa-i coase pe pielea de bou ce protejeaza pergamentul. La un moment dat s-a gandit sa-si ia viata, dar pentru ca vrea sa plateasca “greseala”, va trai pana va decide el sa-i curme viata, asa ca sfoara cu care vroia sa se spanzure a legat-o in jurul manuscrisului. Apoi a ingropat nou-nascuta “carte” sub nisipurile uscate si a inceput sa mearga pe suprafata pamantului. Asa am ajuns oarecum si noi la conceptul de “IUDA”

Material textil, chinga, sfoara, bentitza, nasturel, hartie. (Aceasta este o agenda in forma de geanta, nu o geanta. Poate fi folosita pentru insemnari si doar atat). Pantofi cu toc, fusta scurta in ton cu taiorul roz-cyclam, ochelari de soare cu fluturasi, parul blond buclat fixat din radacina pana la varf cu un tub intreg de fixativ, parfumata cu un sfert de sticluta de apa de toaleta, cu tenul bronzat si pudrat, e little miss sunshine? Cred ca cel mai bine ar fi sa fugim cu gandul la o cofetarie cu prajituri dulci si aromate, unde in centrul vitrinei troneaza un tort de capsuni glazurat in nuante de roz, cu cativa trandafiri de zahar infloriti in varf, pe ultimul nivel. Toate celelalte prajituri se simt incomode alaturi de acest tort pentru ca toti trecatorii numai la el se uita, asa ca ele viseaza la ziua unei fetite cu multi invitati unde colosul roz va fi casapit cu un cutit de bucatarie si mancat intr-o secunda. Doar atunci ele isi vor recapata aprecierea.

Piele, banda cu ochiuri, snururi, hartie. Podul casei este un intreg univers in sine, un taram fantastic plin cu obiecte ciudate si “neintelese”. Urc scarile si deshid usa scorojita, care bineinteles ca scartaie prelung. Lumina zilei patrunde cu greu printr-un gemulet cat plama de mic, plin de praf si mici “urme” de porumbei (stiti clar la ce ma refer). In jurul meu sunt lazi de lemn sau carton  pline ochi cu diverse chestii, rafturi cu carti si multe alte obiecte de decor interior. Rascolesc ore intregi – placerea mea – timp in care recunosc obiecte din copilarie: jucarii, hainute, carti cu povesti ilustrate care ma afunda intr-o melancolie dulce, periculoasa si opiacee. Tot aici zac hainele bunicilor, ale mamei din tinerete, globuri de craciun, cateva peruci, umbrelute si manusi cu dantela, un lornion, doua jobene si un melon, ceasuri de buzunar cu sticla crapata, sosonii strabunicului, port-jartiere, corsete si evantaie din pene de strut, o veioza Tiffany ciobita, cateva abajururi din hartie pictate de sora bunicii, tablouri ale familiei, vaze, servicii de masa, plapume si paturi, un microscop, o lampa de birou din timpul razboiului, calutul de lemn din copilarie, primele mele caiete de caligrafie, cateva cursuri de Spiru Haret adunate intr-o mapa de piele si tomuri groase de Nenitescu, un glob pamantesc si multe harti, scaune si taburete descompuse din care ies arcurile, un dulapas mic cu rulmenti, lumanarea de la nunta parintilor si multe, multe albume cu poze.

Luna trecuta am fost invitat sa ofer o agenda ca premiu al unui concurs organizat de revista pentru tineri “My Band”.

Castigatoarea concursului este Diana, care a compus urmatorul text inspirat de agenda de fata:

Piele, catifea, sfoara, hartie. E curata, aranjata, cu hainute apretate si caciulita de bunica tricotata. Mama a rugat-o sa mearga pana la bunica dicolo de padure sa-i duca bunatati proaspat facute: tocanita cu ardei rosii, supa ce ceapa cu crutoane si cascaval, snitzel de pui cu conopida murata si carofi la cuptor in sos de usturoi, legume gratinate precongelate, macaroane cu sos quatro-formaggi, sushi cu sos de soya si wasabi, o portie de Uva-tava, supa de linte, friptura de vita cu dovlecel si naut in sos de curry, halva de morcov, mancare de praz cu aripioare superioare de pui (fara piele), racituri, clatite cu ciuperci si clatite cu branza dulce si stafide coapte in sos de smantana si coaja de lamaie, budinca de orez, gris cu lapte si scortisoara, cateva bucatele de ciocolata de casa (preferata Scufitei), o rondea de tort “Joffre”, lapte de pasare, gogosi umplute cu iaurt si fructe de padure, o chisea cu crema de zarah ars (mmmmm…, un deliciu), o portie mare de tot de tort Tiramisu (preferatul Bunicii), baclava, cadaif, o tava de polistiren cu prajituri de casa asortate (cumparate de la cofetaria de langa stejarul cel mare din sat), si muulte alte bunatati pe care deja mi-e prea greu sa le mai enumar. Scufita a luat cosuletul cu merinde si imbufnata ca mama nu i-a mai dat voie sa manance inca o portie de ciocolata de casa a iesit din casa trantind usa cu putere. Pe drum s-a gandit ca ar fi bine sa-i faca mamei in ciuda si a luat-o exact pe unde nu trebuia. De aici stiti si voi prea bine povestea.

Piele, stofa, sfoara, hartie, nasture. Imi imaginez ca traiesc in Turcia si lucrez la o cusatorie de covoare persane. Muncesc stand pe micutul meu covoras curat, galben-aprins si moale, lucrat de propriile mele maini. Uneori inchid ochii si imi imaginez ca ma ridic de la pamant si incep sa plutesc prin aerul atelierului, iar daca doresc pot sa fac o scurta plimbare chiar prin imprejurimi. Ma inalt deasupra copacilor pana vad marea de la marginea orasului. Simt cum adie vantul prin tesatura hainelor si imi place, vreau sa zbor si mai departe, dincolo de dealuri doar ca nefiind obisnuit cu ideea ma abtin, ridic mainile si ma print de marginile de lemn ale gherghefului din fata mea si deschid ochii. Sunt din nou in atelier inconjurat de ate viu colorate. Maine am sa incerc sa merg si mai departe.

Piele, hartie, sfoara. Cadru dupa cadru ne cufundam tot mai mult in Zabriskie Point, in pulberea de lut uscata, umezita doar din loc in loc de cateva ochiuri pierdute de apa albastra. E locul unde fiecare devine liber, de unde poate inota departe, acolo unde nu exista limite. Poti amorti in acea stare de pierdere si timpul aluneca insesizabil, odata cu praful batut de vant.

Piele, sfoara, hartie. Petice peste petice, mic si rosu ati crede ca umbla toata ziulica hai-hui prin padure, dar de fapt nu e asa. M-am intalnit cu el la dugheana de ziare de la coltul strazii, dunhea a alcool si era tare ciufulit. Mi-a spus ca l-au dat “aia multi” afara din casa si ca eu “nu ar trebui sa fiu un ipocrit”. Pentru ca dialogul a inceput sa patrunda cu fiecare propozitie in sfera absurdului Ionescian (Kafaka e mic copil) l-m invitat la o votca pe cinstra mea intr-o “bomba” de bar aici pe-aproape. Mi-a povestit ultimii ani din viata lui si de ce si-a parasit consoarta cu vreo decada in urma. S-a apucat de reparat pantofi, a fost cateva luni vanzator intr-o ceaprazarie si mai apoi a facut si un curs de de pregatire pentru a se angaja la cadastru dar nu l-au primit. A locuit intr-o cutie de carton pe la periferie timp de 6 juni si acum sta pe unde apuca. Desi e vesel si plin de viata, in adancul privirii sale se vede o unda de tristete. Mi-a zis ca lui ii place aici la oras tare mult.

Piele, panza bej, ata macrame. Nu imi plac deloc gradinile zoologice. Imi place in schimb sa imi imaginez ca ma plimb prin lumi indepartate insufletite de fieste cate vietuitoare care mai de care mai interesante si mai diferite de cele din realitatea imediata. Imi plac nespus de mult pseudo-jungelele cu arbori albastii si violet, cu trunchiuri galbui-verzui sau gri, acompaniate de sunetele incantatoare produse de o pasare ciudata numita in compendiile de Ornitologie – Mirabillia pudica var. campestris. Pentru ca la ultimul voiaj aveam la mine aparatul foto, m-am furisat dupa o frunza imensa de Phylodendron si cu multa bagare de seama i-am furat o imagine (scuzati va rog calitatea fotografiei, care este slaba, fiind facuta in graba):

Piele, sfoara, hartie. Dimineata devreme suna ceasul, micutul nostru se freaca inca adormit la ochi, se ridica din patut si se indreapta amortit spre baie. Dupa spalarea pe fata si pe dinti, activitati detestabile dar “obligatorii” isi imbraca camasa alba si uniforma albastra, si incepe sa isi pregateasca manualele pentru orele zilei de azi. Coboara cu ghiozdanul in spate pana in bucatarie unde are pregatit in firgider micul dejun. Mananca in graba fara pofta (dimineata nu-i e pofta niciodata, dar din nou este “obligatoriu”) cele 3 tartine pregatite cu drag de mama. Bea ceaiul de tei si codite de cirese indulcit cu zahar si aromat cu o picatura de esenta de rom (preferatul lui), se spala pe maini si purcede voios catre scoala. Afara s-a facut deja lumina, vrabiile se ciondanesc in copacul de la coltul casei imbogatind monotonia unei zile obisnuite din cartierul de vest.

Hartie marmorata, sfoara, hartie. Micile constelatii de cerneala oranduite pe coperta agendei te invita sa oranduiesti si tu ca posesor al acesteia, fenomenele astrologice unele dupa altele datate frumos, asternute cu penita in cerneala neagra-albastruie. Poti lasa loc liber acolo unde ocehanul nu reuseste sa patrunda harta stelara pana obtii permisiunea observatorului din orasul in ncare traiesti. Poti incepe lucrul pe un fond sonor al vechiului Vanghelis (individual) sau impreuna cu Aphrodite’s Childs ori pe cateva tempo-uri de Goa actual. Mai poate folosi si pentru insemnari copiate din culturile civilizatiei mayase sau poate ale vechilor druizi. Important este sa porti in acele momente tichia stil “Nostradamus”, unghii netaiate murdare de cerneala, lumina de opait si ceasca de vin rosu pentru eliberarea spiritului creativ.

Piele, hartie, sfoara. Nuante sterse, murdare care imi aduc aminte de anii copilariei, cand toate imaginile erau alcatuite din culori desaturate, morbide, gri, alaturate fara simt estetic, nascute parca din scarba de a mai exista.  O coada la oua, dimineata in februarie, in zapada mocirloasa a iernii care se chinuie sa treaca pentru ca ii este foarte frica de gaurile de canal. Sunt mic si am caciula impletita de mama, e rosie, plina de viata, e propriul meu statement (chiar daca nu sunt fetita). Ma inghesui intre nenea si tanti tacuti si cu totii dardaim de frig si de sila. Cu litere mari de un “arial” nedescoperit inca atarna deasupra usii cu gratii de metal vopsite si scorojite, in nuante de albastu gri numele: Alimentara – mama noastra a tuturora. Acasa ouale sunt albe, fragile si gata sa fie fierte (asa se mai incalzesc si ele un pic).

Hartie cerata visinie, piele, sfoara, hartie alba. Seara de seara cand nu pot sa dorm, imbrac halatul de casa din satin negru, incalt papucii de plus comozi si pasesc spre bibliotacea, incet, sa nu trezesc gnomii si kobolzii. Apas clanta mare de alama si cu un scartait prelung dar infundat deschid usa camerei tapatata cu tomuri vechi legate in piele si hartie marmorata, scrise de mainile calugarilor si sihastrilor de pe meleaguri indepartate. Asez sfesnicul pe masa din centrul camerei si-i aprind lumanarile, dupa care aleg la intamplare un volum de pe rafturi, il deschid, il miros si ma afund in fotoliul vechi, imbuibat de perne moi. De la primele randuri incep sa calatoresc acolo unde nu as putea ajunge niciodata. Asta noapte am cutreierat taramurile Imparatiei de Ceara si apoi m-am luptat cu spiritele lumii lui Verlinde.

Crepon, carton, sfoara. Date tehnice: 25 x 35 x 8 cm, 120 file. Perfect pentru a atasa imagini ale unor idei realiazte de-a lungul anilor pentru a le prezenta celor interesati. Coperta invelita intr-un mterial cu o textura ciudata va starni si mai mult interesul posibilului privitor pentru a descopri ce se ascunde inauntrul sau.

Covor, hartie, sfoara. Alerga de manca pamantul prin taigaua siberiana dupa rozatoare de talie mica, hranindu-se cu pestii apelor reci prinsi cu agerime sau cerbi blanosi ratacitori. Ii era frica de foc si locuia in scobituri de stanca, pesteri sau sub pamant. Era singur in marea majoritate a timpului. Uneori isi amintea cu amaraciune de ziua in care a aparut pe cer un glob luminos ce se apropia cu mare viteza. S-a ascuns de frica si deodata s-a auzit o bubuitura puternica insotita de o lumina orbitoare. Avea ochii inchisi dar a simtit lumina cum ai arde retina. A tipat si a inceput sa fuga fara sa se gandeasca in ce directie. Dar in aceeasi clipa un curent de aer rece l-a maturat la pamant apoi s-a reasternut imediat calmul. A adormit. Cand s-a trezit era liniste si cerul era senin. De atunci au inceput sa apara multe creeaturi cu doua picioare ca si el cu aparate luminose, dispozitive ce merg singure pe cercuri si de atunci a inceput sa se ascunda tot mai mult de ochii lor pentru ca ei stiu ca el traieste acolo si vor sa il gaseasca sa il omoare caci ei se cred stapanii.

Piele, sfoara, hartie pentru acuarela, panglica. Era boem sa iti faci veacul la Balcic, alaturi de ceilalti confrati de breasla, sa asculti valurile marii si sa-i adulmeci adierea, sa urmaresti alene pelicanii si norii cum se amagesc pe cer, sa servesti cafelute si limonade sub umbrelutele dungate printre fumuri de tigarete aromate. Din cand in cand mai scoti agenda legata in piele, pensula si cutiuta de acuarele si asterni rapid imaginea din fata ochilor - cate un cotlon dezbracat de puterea razelor de vara.

Piele, sfoara, hartie. Libertate, caldura, bucurie, Nico and the Faction, Zabriskie Point, The Animals, Simon, The End, explozie, Meredith Monk, Eugenio Barba, The Holy Mountain - Jodorowsky, Love street, Andy, The Mamas & the Papas, California dreaming, Scott Mckenzie, Joan Baez, Love’s of a blonde, Janis J, Jimmy, Procol, Hair, New Age, Castaneda si Don Juan, James Dean, The last unicorn, Fluxus, Paik, Easy Rider, Fever, impreuna, muzica, soare, liniste, Grey Gardens, Ouspensky, The Factory, Mondo Trasho, Joe D’allesandro, Basquiat, Chris Burden…

Hartie marmorata, catifea, hartie reciclata, sfoara.  Intre lei si tigrii, lame, capre tibetane si iepuri cu urechi albastre, jongleri, balerine, acrobati la trapez sau pe sarma, scuipatori de foc si mancatori de sabii, femei cu barba si contorsionisti zace trist ca-ntotdeauna micul arlechin cu jacheta ponosita de plus.

Blanita, hartie reciclata, sfoara, nasturi de alama, lant de alama. O familie de pitici stau la masa in sufraderia uni casute scobite intr-un trunchi de copac. Servesc supa de morcovi si budinca de miere cu lapte. Mezinul familiei are nasul albastru si urechile mari ca doua tigai de clatite, care in ciuda dimensiunii rezista cu stoicism intr-o verticalitate covarsitoare. Ca in basme, cei mai buni prieteni ai familiei sunt rozatoarele padurii: veverita Mimi, ratonul Bonobo, castorul Pluta, familia de soricei Stere cu matusa Amalia, viezurele Mitica dar si namila sa, ursul Petrica. Tocmai in seara aceasta sunt invitatii lui in barlog, la o sindrofie cu ocazia jubileului sau. Au strans de cateva saptamani fir cu fir din blana sa pierduta prin padure pentru a-i incropi o agenda in care sa isi consemneze memoriile si sa dezvaluie din secretele sustragerii mierii din stup.

Lemn, plicuri mici de hartie, hartie de ziar netiparita. Micutii se joaca in curte pe hutuluse, pe topogan, construiesc castele de nisip sau se ascund dupa copacii batrani cu tulpina groasa. E vara tarzie, undeva in august, soarele sta sa apuna si curge pe lume cu umbre prelungi si dare de lumina portocalie. Parca totul arde de placere, o ardere inofensiva, suava, linistita. La baza dealului, dupa mica padurice din fata cladirii orfelinatului se intinde orasul cu turnuri si furnale, acoperisuri si catedrale, masini si oameni care alearga in frenezia de zi cu zi. La ora 8 se aude un clopotel si toti copilasii alearga intr0un strigat de bucurie spre sala de mese, unii impiedicandu-se de treptele cladirii, altii pierzndu-si sandalutele pe drum.

Piele uscata, hartie, sfoara, nasture. Am mers de 6 zile printre bolovani si nu am gasit inca nici o iesire din “labirint”. Nisipul batut de vant ne intra in ochi, in nas, in gura si ne ingreuneaza respiratia. Albul de pretutindeni simt ca imi invadeaza vederea, omorandu-mi una cate una celulele de vedere. Mai avem un rest de apa ce ar ajunge pana maine, apoi, … Nimeni nu vorbeste despre asta…

Metal de cutie postala veche, lac, hartie, sfoara. A stat foarte multi ani agatata de poarta casei, servind ca loc de transfer a vestilor bune sau rele, a felicitarilor de sarbatori, a anunturilor pierdute in cautare de ajutor, a revistelor publicitare ce incearca sa te convinga de calitatea produselor, a oracolelor si biletelelor religioase, citatiilor la finante, facturilor de gaze, curent si apa, a cheii agatate cu sfoara ca locas secret, cunoscut doar de cei ai casei, obicei care de fapt se intampla pe la mai toate bordeiele. Obosita si imbatranita acum are sansa de a naste intr-insa propria ei poveste.

piele, hartie, sfoara, panglica. 100 pagini, 32 x 22cm, black and gold.

Piele, sfoara, hartie. Abia s-a crapat de ziua ca ea s-a ridicat din pat, a facut asternuturile si a inceput sa pregateasca micul dejun pentru toata familia. Si-a prins parul lung sub baticul de bucatarie si s-a spalat pe maini. A deschis aragazul si a inceput sa pregateasca o papara cu ardei si cacao cu lapte. A scos cutiuta cu unt, a taiat painea felii si a aranjat-o in cosulet. A pus farfuriile si tacamurile pe masa si servetele impaturite. Dupa ce a terminat totul a iesit pe terasa si a inceput sa lucreze la macrameul cel mare inceput acum doua luni. In cosuletul ei de tricotaje asteapta lucrul de dupa-amiaza: perechea de sosete pentru tata. Cu ochelari bunica are ochii mult mai mari si mai clari, si de fiecare data cand ma uit in ei simt ca nu voi pati nimic niciodata.

Hartie marmorata, piele argintata, hartie, sfoara. Plecasem dimineata devreme cu o simgura barca, inainte de rasaritul soarelui. Eram patru insi si doua navoade. Era liniste si apa marii foarte clara, cateva “urme” de valuri agatandu-se lenes inca adormite de nisipul indiferent al plajei. Taceam si noi, ne era inca somn. Am ajuns in larg dupa jumatate de ora de vaslit, cand soarele incepu sa mijeasca de dupa oglinda apei, departe, la orizont. O dunga portocalie incepu deodata sa incalzeasca lumea, de la animalele apei, ale cerului, sangele din noi si chiar valurile marii. In doar cateva clipe totul a prins viata, undele serpuitoare ale apei tragnadu-ne parca intr-o stampa veche semnata  Hokusai

Din 20 februarie va mai incepe un curs de bookbinding la Fundatia Calea Victroiei. Pentru inscriei contact@victoriei.ro

Piele, hartie, sfoara. Tinuta cu mare forta inauntru reprezinta un mare pericol, in orice moment fiind capabila sa debordeze in sunet de tunet, incinsa, topita si amenintatoare oricui ii iese ini cale.  Acest mic monstru e capabil sa improaste cele mai adanci secrete tinute inauntrul paginilor sale din clipa in clipa. Stapanul sau va trebui sa gasesca o cale numai de el stiuta pentru a patrunde in inima vulcanului, acolo unde in cea mai mare intimitate va putea fi sincer, depanandu-si secretele, sau distrugand cele mai infricosatoare pericole (asemeni celora de pe muntele Doom)

Piele, hartie, sfoara. Se pare ca primele raze de soare au avut un efect asupra mea si m-am gandit sa postez ceva cald, astfel ca in raftul cu agende am descoperit ceva cald, prietenos si comod. Usor inflorata cu marginile surfilate manual (sigur nu se va desface pielea copertei niciodata), ma duce cu gandul la India si la Lumea Araba, la mancaruri gustoase imbogatite cu foarte mult Turcmenic, Masala sau Currypowder, Cardamom, morcovi, ardei, legume usor parlite in para focului, paine din malai de porumb, orez cu legume… Paraca stai tolanit intre perne brodate la refuz sub acoperisul din stuf al unui restaurant mic si inghesuit impresurat de covoare persane de sute de ani, roase de talpile goale ale locatarilor, si arar, cu miscari lente si lenese mai iei o inghititura din aormata mancare servita cu propriile degete. Nu e nimic mai cald, mai comod si mai pasnic decat un dejun aici, departe.

Hartie japoneza, hartie pentru acuarela, sfoara, chinga, acuarela. Desi incearca sa te duca usurel cu gandul spre cele dintai zile de primavara cand rasar primele firicele de verdeata sub razele calduroase ale soarelui nu prea reuseste deoarece impresia creata e cea de zi mohorata si umeda de primavara, cu zapada gri, murdara de o iarna intreaga si frunze verzi vestejite. Oarecum aceasta agenda este un non-sens, o antiteza. Cele mai evidente sentimente pe care poate sa le provoace sunt acelea de tristete eterna, plictis si lentoare.

Piele, sfoara, hartie pentru acuarela. De ce asa un nume ciudat? Pentru ca cele trei cordoane pe care este cusuta cartea nu sunt legate propriu-zis de coperti ci doar agatate din loc in loc, astfel ca posesorul agendei poate sa traga unul cate unul firele din cele trei cordoane pana cand le va scoate pe toate, moment in care agenda se va descompune. Este o activitate cruda, la fel ca aceea de distrugere - petala cu petala – a unei flori. Aceasta actiune este de preferat a fi facuta de catre un inamic al posesorului agendei, mai ales daca acesta ascunde informatii importante frumos ordonate in interiorul celor doua coperti caramizii. Este cea mai buna metoda de razbunare. Sa incepem…

Piele, hartie, sfoara. A lucrat mult de luni intregi, a fost hranit numai cu ovaz si secara, a baut numai apa de ploaie si a dormit in fan uscat si proaspat. E obisnuit cu galopul si stie ca odata cu pocnetul trebuie sa o rupa la sanatoasa, si daca e primul va primi cea mai buna mancare de cu seara. E constient ca fortele lui au scazut mult si ca exista riscul sa nu castige, dar pentru ca isi iubeste stapanul va da orice, si pielea de pe el. El este numarul 51 si a dus o viata de invingator. Acum e singur, emotionat si-i este frica pentru cursa de maine. Asta cred ca gandeste si jurnalul din fotografie.

Captuseala, hartie, sfoara. Ascunsa dupa o padurice de copaci se ridica majestuoasa, expunandu-si prestanta in razele soarelui. De fapt ascunde cele mai apasatoare sentimente, dorinte si aspiratii. Ar vrea sa lancezeasca pierduta in lumea parfumului de mac pe saltelele moi si afundate ale baldachinelor imbuibate de perdele si draperii. Ar mai citi cate o poveste amenintatoare pierduta prin marea biblioteca plina de incunabule si manuscrise dar lentoarea cu care s-ar deplasa pana colo o usuca de dorinta. Totul in jurul ei este foarte greu chiar propria-i traire

Hartie manuala, hartie cu imprimeu, hartie pentru desen, sfoara, pulbere de arama. Cu sgiuranta cand intrii in incaperea sa trebuie sa te inchini si apoi sa saruti masa pe care sade. Cere mult respect si siguranta de sine, iar pe paginile sale se pot asterne cuvinte doar dintr-un stilou de aur cu cea mai rafinata cerneala venita din indepartata China. Uneori adora sa se conserve sub un clopot de cristal de Murano, ferindu-se de microbii si poluarea mediului in care traim. E atat de ingamfat ca pe mine nici nu ma mai baga in sema, spunandu-mi ca “plebeii nu au ce cauta in prezenta altetelor regale”.

Piele, hartie, sfoara. Rupta din amintirile lui Camus, a cutreierat fata Europei de secole, cautandu-si un stapan vrednic de paginile sale. A ajuns si in mainile lui Lestat, dar nici acesta nu i-a tinut socoteala. Ramasa pe rafturile unei biblioteci intr-un pod parasit de decenii intregi, a gasit-o un tanar cautand un volum de Baudelaire. L-a insotit in primul razboi mondial pana la moarte, parasindu-l in cele din urma pentru camaradul sau cel mai bun, mai apoi fiind acoperita de daramaturile Berlinului ani intregi. Bunica mea obisnuia sa-si astearna gandurile si impresiile de calatorie pana cand s-a hotarat ca cel mai potrivit stapan al lui as fi eu… O privesc cu frica asezata pe masa din sufragerie, petele de pe coperte amintindu-mi de nasterea ei in vremea pestei.

Piele, hartie, ata. Cu aspect organic, totusi ne da impresia unei bomboane fondante trase in zahar, cu umplutura de capsuni. Am impresia ca de fiecare data cand vreau sa o rasfoiesc mi se vor lipi paginile de maini si risc sa nu mai scap de ea. Poate, datorita zaharurilor (care este de fapt o parte din mecanismul ei  de alimentatie) ma va digera intr-o zi si ca urmare va deveni mai mare, apoi va urma altcineva si pana la urma va fi o chestiune de nivel mondial…

Catifea visiniu-inchis, hartie pentru gravura (se poate folosi pentru desen in creion, tus, acuarela, dar si pentru scris cu stiloul), sfoara, nasturi. Dedicat celor cu mai multe personalitati. Coperta capitonata nu permite trecerea sunetelor spre pagini, astfel in timp ce strapanul jurnalului disucta cu cineva anumite “treburi” delicate (fiind stapanit de una din multiplele sale personalitati) jurnalul (obisnuit cu alta personalitate dar nestiind ca stapanul sau are mai multe) nu va auzi nimic din acea discutie. Acest tip de jurnal este foarte important deoarece este cel mai intim confident al stapanului sau si teoretic nu poate fi mintit (ceeace personalitatile multiple cam fac).

Piele, hartie, catarama. Se potriveste de minune cu haine verzi si maronii, fiind flexibila si putand incapea in buzunarul pantalonilor de vanatoare. E fost creata special pentru a se «camufla» alaturi de stapan printtre tufisuri, trunchiuri de copac sau liane de iedera in aerul umed si inmiresmat al padurilor de foioase sau conifere.

Piele, hartie, sfoara. Paianjenul ce a croit panza de pe coperta a croit si ferestrele Cabinetului Doctorului Caligari. L-am gasit pe strada intr-un cos de gunoi, era trist si murea de foame, asa ca sta acum la mine in casa intr-un borcan de muraturi. La un  mic taifas am concluzionat ca verdele se potriveste cel mai bine ca fundal pentru panzele sale. I-am oferit posibilitatea sa se exprime

Plus masliniu cu fire fine de matase, hartie pentru acuarela, sfoara. Acest jurnal l-am furat de la protagonistele panzelor lui Waterhouse. Il foloseau sa-si faca insemnarile in pauze lenese de-a lungul bailor in lacul din padure, cand uneori adormeau cu capul pe coperta moale si adormitoare.

Hartie, sfoara si hartie. Dimineata, miros de ceai cu aroma de bergamota si cuisoare, se pregateste pentru o noua zi aranjandu-si parul negru in bucle tinute in betisoare, isi pudreaza fata in alb, bujori si buze rosii. Pagoda se scalda in lumina soarelui estic, inconjurata de o livada de ciresi infloriti. Lemnul umed al pagodei pocneste uneori sub greutatea pasilor mici si grabiti ai servitorului ce aduce tavita cu foi si cerneala. Vrea sa inceapa ziua cu o scrisoare cuiva drag.

Piele, hartie, sfoara, cafea. Se pare ca ciocolata e la moda, cu caramel cu cacao, cu frisca, cu stafide, cu alune, neagra, alba, poate si de alte culori. Pe de alta parte sunt mare fan dulciuri si cartile devin expresia maniilor mele. Daca stau si imi imaginez ca mananc o carte din ciocoalta, incepand de la coperta fata, paginile si apoi coperta din spate, cu jurnalul de fata mai am o sansa de rezerva pentru ca cele doua coperti sunt legate intre ele de falduri abundente de “ciocolata” gustoasa, fina si tentanta.

Folie izolatoare din pluta presata, sfoara, hatie veche de aprox 30 ani, patata. Singurul dezavantaj al unui biscuit este acela ca se sfarma si devine pulbere, faramituri. In acelasi mod, sub presiune si multa rasfoire acest jurnal devine farame, pentru ca hartia veche este foarte sensibila si in momentul in care scrii pe ea risca sa se rupa iar coperta din bucatele mici de pluta nu este capabila sa protejeze paginile pentru mai multe deschideri ale agendei. Acest jurnal nu are nici o poveste pentru ca nici o poveste nu vrea sa dispara asa de usor si rapid precum el insusi.

Piele, sfoara, hartie. Frig si zapada, fulgi si viscol. Parca esti in Siberia si alergi prin pustie intr-o sanie trasa de cai, infofolit in blanuri la bord cu cateva guri de votca. Trebe neaparat sa ajungi la mosia unui prieten sa anunti o veste importanta si cea mai mare alinare va fi o gura de ceai fierbinte care te asteapta in samovarul argintiu de pe masa din sufragerie, unde ai castigat nenumarate partide de canasta din lungile seri de iarna.

Hartie marmorata, hartie pentru grafica, sfoara. E cald si ne plimbam prin Gran-Bazaar in Istambul, cautand frenetic sectiunea de mirodenii. Suntem obsedati de gusturile orientale si dorim sa ne facem provizii cel putin pentru un an de zile. Ne inghestuim printre vorbitorii nativi si turistii din cele patru colturi ale lumii incercand sa inaintam. Dupa ore intregi de cautari si interactiuni cu alti vanzatori reusim sa dam peste oaza gustului si a mirosului: o mare de munti de pudra multicolora se deschide in fata noastra si un val de miresme puterice ne smulge narile. De aici nu mai conteaza caci deja ne-am pierdut…

sau cum se naste o carte

din 14 ianuarie 2009, la Fundatia Calea Victoriei (www.victoriei.ro) putem lucra impreuna timp de 10 sedinte la atelierul de bookbinding. Inscrierile se fac la contact@victoriei.ro. Poate ne vedem la curs.

Piele, hartie marmorata, hartie, sfoara. Exercitiu de imaginatie: capsule de mac pe camp, toamna, coapte pana la maduva, pline doldora de seminte. Secunda dupa secunda creste tensiunea in capsula care sta gata-gata sa explodeze. Cand soseste clipa dintr-insele irump semintele “multicolore” cu parfum foarte fin si discret imprastiindu-se pe camp, cat mai departe, pregatite pentru primavara ce va sa vie.

Piele, hartie, sfoara. Imagnati-va o dimineata la tara, cand va treziti in asternuturi albe care miros inca a “scrobeala”, in care soarele intra pe geam alaturi de cintecul catorva vrabiute. Sunteti imbracat intr-o camasa de in aspra, dar foarte comoda si iesiti sa inspirati “aerul proaspat de la tara”. Va sprijinti de balustrada din lemn a pridvorului si in acel moment simtiti textura lemnului uscat, inchideti ochii si incepeti sa calatoriti departe.

Piele, sfoara, hartie. Cele trei acadele din ciocolata cu crema caramel produse de Juliette Binoche in micul ei magazin cochet de dulciuri si alte delicatese au fost prinse in sfori, luate prizoniere si strinse tare tare de tot de rautaciosul si vicleanul Alfred Molina. A ticluit mult inainte sa faptuiasca acest lucru, si acum le-a legat pe cele trei de cotorul unei carti si toata crema dintr-insele se va imbiba incetisor in paginile jurnalului.

Hartie manuala din panza, nasturi imbracatzi si piele de cal. Pare menita sa umble in posheta extravaganta a unei doamne londoneze (V.W.) intr-un Double Decker Bus prin Covent Garden sau pe Old Bond Street prin Boutique-ul lui Alexander McQueen sau chiar la Harrod’s pentru cumparaturile de Craciun. Extravaganta, ”cu stil”, poosh sau chique, va ramane intotdeauna in memoria noastra datorita ”acelui ceva special” pe care il emana.

Nasturi de metal, piele, sfoara, hartie. Ca orice jurnal care tzine la stapanul sau shi incearca cu orice pretz sa ajunga tot mai aproape de sufletul lui, aluecand incet in intimitate, acceptand ideile si destainuirile din momentele de singuratate ale posesorului, si acest jurnal se straduie dar pe alte cai, “de suprafatza” sa le spunem: s-a acoperit pe de-a-ntregul cu “banutzi de argint”. E ca o planta carnivora care isi momeshte prada mintzind-o. Nu va lasatzi inshelati de el, e periculos poate…

Piele, hartie, sfoara. Intre fatza si spatele bucatii de piele exista o diferenta de textura shi culoare. Intre coperta fatza si coperta spate a unei carti exista o diferenta de atitudine, Intre susul shi josul unei carti exista o diferentza de pozitzie. Toate astea sunt legate de o banda “circulara” care nu are nici inceput nici sfarshit, doar atunci cand agenda este inchisa. Moebius?

Calc, hartie de gravura, sfoara. Puternica si atractiva, cu magini de telegrama postala si alura “Pop”, gata in orice clipa sa-shi insotzeasca stapanul in mashina la cursa de Formula 1. Adora viteza, indiferent de mijocul de transport shi este nebuna dupa cei ce sunt invingatori. In orice loc ar sta parca striga “sunt aici” si nimeni nu o poate trece usor cu vederea.

Piele, piele, sfoara, frunze de nuc, hartie. Pastreaza urma de nuantze verzui-maslinii, dar preponderent este gri-sidef. Interiorul abunda in amprente de nervuri ale frunzelor de nuc cu pete de seva verzuie. Inspirata din miasemele junglei amazoniene (conform reprezentarilor imaginare), este perfecta pentru notitzele expeditziilor, unde se camufleaza cat se poate de bine printre frunze si reptile.

Piele, hartie, ceai, sfoara. Pare rupta din colectzia de ciocolata a lui Mr. Wonka (Charlie & the Chocolate factoy), una din ultimele sale inventzii: cartea – caramea. Am reushit sa ma strecor in biblioteca secreta a fabricii shi am furat retzeta, asha ca pot sa o fac publica: 500gr zahar caramelizat, 100 gr zahar brun fin macinat, 4 galbenushe portocalii shi ghidushe, ciocolata neagra fina de la Wonka din gradina, praf de alune din cele mai bune si cat cuprinde atentzie si pasiune.

Hartie din resturi vegetale, sfoara, hartie simpla. Nu shtiu daca atzi incercat vreodata sa urmaritzi pe-ndelete parcursul unei rame pe frunzishul umed dupa o furtuna (cu totzii shtim de fapt cum functzioneaza din manualul de Zoologie din clasa a VI-a). Eu ma refer la mersul continuu si lent, alungire dupa alungire, pipaind cu “capsorul” aerul. Tot asa se plimbau cele 3 rame si pe agenda mea shi le-am surprins pentru totdeauna in amintirea acelei senzatzii.

Piele, sfoara, hartie, vraji si rautate, toate inchise intr-o agenda mica, in culori apasatoare, frumoasa si atragatoare. Daca esti vrajitor / vrajitoare si doresti un jurnal in care sa iti notezi noile vraji acesta este jurnalul potrivit pentru tine. Totodata, daca doresti sa oferi cadou cuiva un jurnal in care sa inchizi toate gandurile negre si blestemele indreptate asupra aceluia, cadouz zace sub acest nume. ..glumeam…

A fost odata ca niciodata o fetitza mica, cuminte si ascultatoare, care locuia cu mama la marginea padurii. Intr-o zi mama a chemat-o pe fetitza si a rugat-o sa mearga pana la bunica sa ai duca de mancare caci ea locuia singura in mijlocul padurii. Stim cu totii aceasta poveste, nu? Se poate interptreta si reinterpreta, dar cel mai frumos a fost cand am citit-o si ne-am imaginat-o prima data.

Policarbonat, hartie, sfoara. Pare un castel cu coloane de sticla sau pare o agenda tzinuta in incubator, dinclo de sticla protectoare, acolo unde este cald si bine; pare un obiect steril, un val de gheatza sau poate un caleidoscop. Uneori seamana cu un disco-ball sau cu cetatea lui Superman; sau poate fi o colectzie de tzurtzuri de gheatza, sau lumea de dincolo de “Oglinda Magica”…

Carton ondulat, hartie, sfoara banda adeziva. Desi numele te duce cu gandul la Iggy sau Siouxie, jurnalul de fapt este foarte bine infipt in actualitate, fiind ushor de asociat cu metrouri in viteza si memory-stick-uri, cashti si telefoane, web design si graff-uri, latex, plastic, house si love-parade, transgenderi si aparate de fotografiat, blana artificiala, ochelari de soare cool, rasta, blugi ruptzi, pierce-uri, VJ, DJ, imagine si multa imagine, zboruri cu avionul, diminetzi in aeroport, nori, vant, coffee, manga, imagine si viteza, si multa multa mishcare…

Hartie, carton si iar hartie, simplu dar interesant.  Nuantza de bleu-marin inchis cu tente metalizate si shifonul geometric aduc aminte cumva de Cabinetul donctorului Caligari, shi de costumele interesantului Klaus Nomi, avand oarecum aerul retro al filmelor Science-Fiction vechi. Este un jurnal cu un aer glacial, portivindu-se cu costume sau taioare in culori pamantii, neatragand privirile celorlaltzi, fiind destinat cuiva care vrea sa se “ascunda” in multimea de oameni bussines in goana lor catre birou.

Carton, ulei, sfoara, harie, rafie, banda adeziva transparenta. De dimensiuni mari, cu multe fascicole, cu pete de vopsea, este un jurnal nepretentzios, calduros, liber, confortabil, in care orice pata noua ishi gaseshte locul si nu deranjeaza. Se preteaza unui pictor boem care indrageshte uleiul, care nu acorda atentzie detaliului ci doar intentziei si nuantzei,… expresiei. Acest jurnal banuesc eu ca adora lucrarile unora precum Nicolas de Stael, Georg Baselitz, Jean Dubuffet sau Francis Bacon.

Coperti din lemn si piele, hartie si sfoara, pagini multe, mari, cu siguranta pare a fi facuta pentru un Thomas Mann sau chiar James Joyce. Este in ton cu mirosurile de padure: de conifere, de muschi umed sau chiar de tamaie, fiins indicat a se manui cu manusi de piele maronii (de culoarea lemnului de pe coperta). As putea spune ca e potrivita pentru un personaj “de moda veche”.

Blana cenusie, nasturi de metal, hartie de gravura, sfoara, este “croita” special pentru populatziile Asiei de Nord sau ale Alaskai. Se comporta excelent la temperaturi foarte scazute, in acelashi timp indeplinind si calitazi de homocromie si mimentism in peisajul polar.

Hartie marmorata, sfoara, hartie pentru acuarela. Daca vrei sa pleci in scurte excursii pe dealuri sau pe malul lacurilor si iei cu tine acuarelele si inspiratzia, trebuie sa iti faci loc in bagaj si pentru acest jurnal. Accepta foate bine micile schitze in acuarela, crochiurile in carbune sau desenele in creion, cu precadere peisajele. Pictorul ei preferat este Alfred Sisley, adora ceasurile pierdute sub salcii plangatoare si plimbarile cu barca pe lac.

Piele cenusie, hartie, sfoara roshie. Coperti netede, cenusiu-albastrui, fine, din care rasar sfidator 4 flori intens colorate. In cartea aceasta cred ca ar fi putut Chekhov sa scrie “Livada de vishini”, la umbra uni vishin inflorit, pe un fon sonor de Tchaikovsky, alaturi de Olga.

Plexi incolor, pagini de repertoire vechi, sfoara. De dimensiuni mici (aproximativ cat o palma, subtzire, rezistenta, transparenta, cocheta oarecum, agenda “Printre Randuri” nu are nimic de ascuns, e sincera, curata, non-violabila am putea spune. Rezista stoic alaturi de un VIP, devenind bloc-notesul perfect, lasand sa se vada doar ce conteaza de fapt la o agenda: paginile, iar ceeace scrie printre randuri fiind la libera descarcare a blitz-urilor foto-jurnalishtilor.

Piele aurita, hartie si sfoara. Legatura simpla, clasica, cotor acoperit, impune respect si confera sigurantza. Perfecta pentru intalniri de afaceri sau pentru date importante legate de munca de la birou, este o agenda simpla care nu necesita prea multa atentzie din partea stapanului ei. Fiind foarte riguroasa, accepta cu ushurintza sa fie uitata pe birou dupa orele de lucru, departe de stapanul ei.

Piele, sfoara, hartie, adica materiale obisnuite pentru aceste agende. Parca a intrat la apa, sau parca patru paianjeni portocalii cu picioare lungi au pus stapanire pe acest jurnal si il pazasc de orice posibil “inamic”. Posesorul poate fi sigur ca nu se vor scurge secretele intimitatii sale, prin simpul motiv ca aspectul jurnalului il face de temut. Nu simtzi cumva ca pluteste un pic de tensiune in aer ?…

Piele lacuita, sfoara, hartie de impachetat. Simpla, usoara, maleabila, intens colorata, lucioasa. Rimeaza cu un machiaj puternic, violent, exuberant, cu manusi de satin verzi sau vishinii, un palton “steam-punk” si cu un disco-ball, cu IAMX sau The Knife, cu un poster cu Mighty Boosh, cu o mocheta ce imita iarba, cu un Green-Aple, cu un neon black-light, cu orice altceva itzi inchipui tu ca merge, … e simplu

Hartie cu ceai, sfoara, toate invelite de piele in nuante arse. E buna pentru calatorii in deshert, unde fiecare fir de nisip poate patrunde intre pagini, distrugand incet cu incet cartea. Astfel impaturita in piele poate trece prin cele mai puternice furtuni de nisip, raze arzatoare de soare chiar si picuri de ploaie razletzi. Ii place foarte mult sa calatoreasca agale pe spatele unei camile, alaturi de stapanul ei.

Hartie manuala, acrilic, pagini de hartie si ceai, sfoara. Complet vegetala ca si constitutzie, cu nuantze de flori de mucegai si iz de umezeala, pare crescuta pe suprafatza dulce a fructelor de toamna uitate neacoperite in camara. Are un aer calm si “moale”, fiind potrivita cuiva cariua ai place sa lancezeasca pe ganduri ore in sir la terase boeme de pe marginea lacurilor, la umbra unor salcii plangatoare, pe acorduri de soft-jazz, alaturi de un ceai negru cu gust de portocale.

Plush roz, hartie roz, vata moale. Desi pare rupta din filmul “Clueless” fiind moale si pufoasa, si poate ascunde sub pretextul unei pernutze cele mai intime secrete sau vise erotice, parand un obiect nevinovat,  poate starni intrigi si drame daca dezvaluie din propriile randuri. Daca il detzii, totushi cel mai bun sfat este sa il pastrezi departe de ochii oricui.

Rogojina din paie, hartie, sfoara. Simplu si util, se despatura de fiecare data cand serveshti ceaiul si ideile incep sa apara. Se ashterne pe masa curata, uscata, si pe rogojina se poate asheza farfurioara cu ceshcutza de ceai, eventual linguritza si castronelul de miere. E loc pentru toate.

Carton ondulat, etichete, banda adeziva, chinga, hartie xerox, toner imprimanta, cu alte cuvinte, un amestec de “instrumente de comunicare” ale lumii actuale. Pare scoasa din gunoi si buna de folosit (sa zicem “ready-made”). De fiecare data cand ma uit la ea imi amintesc de ultimul concert la care am fost impreuna, si cum statea aruncata in geanta pe marginea scenei langa multimea de oameni ce se simtzeau bine facand pogo pe sound-ul piesei “Sex and Violence”

Piele cu imprimeu de sarpe, lacuita, pagini rozalii, catarama de alama. Dupa ce Adam a muscat din mar si impreuna cu Eva au plecat din Eden, sharpele a continuat sa se tarasca prin iarba in pace si liniste. Dupa ani de zile, cand s-au reintalnit, omul l-a ucis de ura si l-a aruncat deoparte sa nu-l mai vada. Regasind mortaciunea dupa cativa ani, in timp ce ara pamantul, a bagat de seama ca pielea lui era inca intreaga, nealterata, si s-a gandit sa o foloseasca pentru diferite obiecte si chiar pentru veshminte. Cu timpul a indragit modelul “solzilor” sharpelui, incat a inceput sa il vaneze doar pentru frumusetzea pielii lui.  Aceasta a fost povestea sharpelui povestita de mine.

Piele groasa crem, hartie invechita, sfoara aspra, legatura simpla, sistem de inchidere cu prindere. De dimensiuni mici, maleabila, in tonuri calde, pastelate, nu prea atrage atentia celorlalti, se ascunde bine in palmele proprietarului. Te insotzeshte pretutindeni, cerand cat mai putina grija, fiind un jurnal loial si de incredere, nu va dori niciodata sa epateze sau sa fie apreciata pentru “look”-ul sau. Ce conteaza la acest tip de agnda este interiorul ei, spiritul, substanta randurilor scrise in ea, ele fiind singurele trasaturi “adevarate”

Piele intoarsa, pagini invechite, sfoara rosu-aprins, catarame de alama. E maleabila si se preteaza la orice tip de buzunar, e rezistenta si poate sa apere viata stapanului ei in timpul unui duel cu muscheta. Pare trecuta prin multe incercari, alaturi de cei 3 eroi ai lui Dumas, si de aceea e dornica sa destainuie din intamplarile nemaipomenite petrecute de-a lungul deceniilor.

Piele bleu-marin inchis, cu pete decolorate, rupta, sfoara aspra de canepa, pagini de hartie invechite cu ceai. Pare un obiect respingator la prima vedere, pentru simplul motiv ca iti creeaza senzatia ca este o carte de vraji din strabuni, uitata de secole in podul casei si care, scoasa din nou la lumina dupa atata timp e capabila prin simpla atingere sa declanseze nenorociri si tristetze. Oare cine are curajul sa shi-o insusheasca?

Piele oranj, decojita, sfoara oranj, hartie de bumbac de culoarea untului, speciala pentru acuarela si baitz. Cele trei omizi dau impresia ca sunt gardienii copertilor si ca sunt gata sa atace pe cei ce pe furish doresc sa afle din secretele acestui jurnal. Cu toate acestea omizile nu sunt asa de violente, preferand sa molfaie tacticoase ani in sir din pielea copertilor, lasand impresia ca sunt intzepenite in aceasta actiune interminabila.

Piele groasa, hartie si ceai verde, sfoara portocalie, toate puse laolalta intr-un mod foarte simplu. Singurul punct forte este legatura, cele doua “flori” de pe coperta, nascute in timpul legaruii. O vad potrivita unor fiinte care isi traiesc viata cat se poate de simplu dar din plin, care iubesc soarele si natura, care cauta lucruri pline de substanta si le iubesc chiar daca sunt totdeauna frumoase, pentru simplul motiv ca inseamna ceva si le transmit o anumita stare.

Strict, curat, catifelat, cu bumbi lucioshi din metal shlefuit, piele intr-o nuantza verde-albastruie, mata si fina la atingere, pagini rezistente, groase. De fiecare data sta “drepti”, asteptand precum un soldat semnalul de “atac” la lupta. Se intzelege cel mai bine cu persoane vivace, cu o forta imensa de viatza si o dorinta de a descoperi cat mai mult. Ramande fidel, oricat de mult va fi lasat in raftul de carti, parasit si uitat de stapanul sau.

Piele bleumarin, hartie maron cretata, de pe tarabele venetziene, sfoara oranj intens, impletita minutios in timpul legarii. Are un usor spirit iberic, amestecand tonuri calde/arse cu prtocaliu intens. Pare o agenda potrivita unui om cu spirit sicer si puternic, exuberant, dornic de pasiune si viata. As alege-o ca si companie in plimbarile pe inserat prin parcul “Guel” sau la vizitarea “Sagradei Familia”, eventual pe platourile de filmare a unui lung-metraj de Almodovar.

Coperti din lemn si cingatori din piele de brantz, hartie roz si incuietoare de cupru. singurul ei inaimc este focul, in rest rezista la orice presiune, temperatura sau umiditate. desi pare masiva este foarte usoara. se potriveste unei persoane care doreste sa iasa in evidenta, putand uimi usor prin obiecte ”ciudate”. Sa nu uitam ca totusi exista si cariile de lemn…

Brocart visiniu in relief, hartie fina alba, captuseala sidefata, moale si confortabila, abia asteapta sa pui capul pe ea si sa incepi sa aluneci in dimensiunea onirica, acolo unde cuvintele nu isi mai au rostul, caci devin imagini, mirosuri, personaje, culori, sentimente. E un joc intre jurnal si carte de “voiaj catre dincolo”. Mica perna abia isi asteapta stapanul sa inceapa impreuna aventura. 

… unde, unde, unde, infra-rosu indepartat, infra-rosu, R O G V A I V, ultra-violet, ultra-violet indepartat, unde, unde si iarashi unde …  Asha e totul

Desi paer a fi viermi sunt doar ghemotoace de lana, care unesc copertile din piele gri, intre care se afla pagini invechite. Cel mai bine i s-ar portivi unui coloectionar de obiecte vechi pentru indosarierea colectiei sau unei bibliotecare pentru insemnarea celor mai vechi carti pierdute prin rafturi.

De la prea multa ciocolata cartea a facut bubitze. are pagini vishinii si e maleabila.

Desi e din piele, pare a fi metal, un metal rosiatic, daca ne amintim din liceu e cuprul. In contact cu apa el se oxideaza si cu timpul se acopera de o pulbere albastra intens colorata, foarte frumoasa dar tot pe atita de “veninoasa”. Acest jurnal se asorteaza cel mai bine cu domurile catolice din sudul Germaniei, deci poate fi luat in voiaj si umplut cu schitze si impresii de pe stradutzele oraselelor bavareze.

In timpurile moderne e bine sa poti detine cat mai multe informatii la orice ora si in orice loc. Daca trebuie sa filtrezi informatia si sa pastrezi esenta lucrurilor notate in jurnal cat mai usor de gasit, nu mai trebuie sa iti faci probleme, treaba este rezolvata: Jurnalul Marsupial, aka “The Book and it’s Baby”. Buzunarul de pe coperta anterioara a jurnalului mare permite pastrarea unui mini-jurnal identic (dupa cum se vede in imagine), in care pot fi trecute doar ideile principale, sau poate fi folosit si ca agenda de telefon, e-mail sau adrese postale. Utilizarea acestui tip de agenda ramane totusi la latitudinea fiecaruia.

Violet, violet, crem, snur, pierle, hartie. Par foarte frumoase adunate toata laolalta, te invita sa o atingi si sa incepi sa scrii in ea. Pare inocenta dar de fapt nu este, pare linistita, dar de fapt …, dupa de a luptat alaturi de Ioana D’arc s-a retras departe de lume, dar in inima ei a inceput sa caute si sa descopere, sa infaptuiasca si sa distruga. Pentru mine aceasta carte inchipuie oarecum o parte din personalitatea infricosatorului “Barba Albastra”.

E mic de tot, ceva de genul 10/6 centimetrii si e lucios de-ti ia ochii. Pielea de pe coperti e arginitie, chinga roz-bombon iar paginile gri mat cu insertii roz strident. E ideala pentru buzunarele hainelor de club, fiind perfecta sa notezi in graba cate un numar de telefon sau adresa de mail a unui nou cunoscut (cunoscuta). Se vede bine pe in tuneric, reflectand lumina reflecoarelor sau a stroboscoapelor ce pulseaza ametitor pe ritmuri electro-clash sau chiar Gary Numan.

Hartie manuala din bumbac albastru cu textura poroasa, puternic vizibila, asemanatoare panzelor de in, chinga albastra rulata peste copertile din piele de cal bej. Putem spune ca are cate 2 cocoase pe fiecare coperta. Mi-ar placea sa scriu in ea in pauzele de drumetie prin desert, insotind caravanele lungi de camile, la o mica ceasca de ceai negru, tare si amar.

piele fina , ceai

Panglica de matase alba, acrilic cu iz de frishca si putzina pudra de aur, speciala pentru o zi de fast si bucurie in care prietenii invitati isi pot lasa impresiile si urarile de bine celor doi proaspat “luatzi”.

Intre copertile din piele crem sunt cuprinse paginile din hartie de bumbac, speciale pentru desenele in acuarela. Separatia intre fascicole este realizata prin pagini cartonate pe care au fost aplicate plicuri de biblioteca (made in U.S.A). In locul cartelei de biblioteca, plicurile contin hartie de ziar netiparita, pe care pot fi notate detalii tehnice referitoare la lucrarile cuprinse in capitolul respectiv. Este ideal ca jurnal de voiaj si ca mapa pentru pasionatii de peisaje sau de detalii arhitecturale surprinse la mesele cafenelelor.