Dinu Weblog

piele de cal, hartie, sfoara

panza neagra, carton

polistiren caserat, sarma de cupru, hartie

piele, hartie, sfoara

blanita, carton

hartie cu bucati de plante, hartie, sfoara

vinil, hartie

instilatoare, hartie

piele « de sarpe », carton, sfoara

piele, carton, abraziv

2 x (piele, hartie, ceai, sfoara, catarama)

piele, hartie, acuarele

piele, par, hartie

piele, hartie, panglica

piele, hartie, calc

hartie crem si piele din plin

hartie grafica, manuala si frunze de nuc

hartie grafica si blanita fina neagra

hartie “shifon”, mohair, hartie

piele cafenie, pagini cu multa, multa cafea

coperti din piele intoarsa , pagini din hartie de gravura

coperti din piele, pagini din hartie prelucrata pentru a capata o patina de „vechi”

coperti din hartie manuala de productie proprie, pagini din hartie de desen cu urme de talpi de papusi pe ele

coperti din piele, pagini din hartie de gravura

coperti din rigips dat cu tifel, pagini din hartie de ambalaj

coperti din cauciuc, pagini din hartie de desen

coperta din piele intoarsa, pagini din hartie in doua culori, dispuse alternativ

coperta din hartie manuala albastru deschis (productie proprie), pagini dintr-un registru vechi

coperta din lemn, maner cu clanta de fereastra din bronz lacuita, pagini de hartie vechi, deja cu pete maronii

Ingerii sunt niste entitati misteriaose pentru oameni. Eu mi-am imaginat o latura mai umana a unuia dintre ei, astfel s-a nascut aceasta „carte”. Povestea incepe cu un arhanghel care din dorinta de a-si creea un jurnal unde sa-si astearna gandurile „frumoase” si intamplarile ce se petrec zi de zi in Rai, a coborat pe furis pana in Iad si a „sterpelit” o bucata de carbune. De ce? Pentru ca din cate stim cu totii, sau cel putin asa ne imaginam, Raiul e imaculat si nici gand sa gasesti ceva cu care sa iti faci notite. Oricum D-zeu nici nu e de acord cu asa ceva pentru ca ingerii nu au voie sa faca notite, si asta din simplul motiv ca daca ai deschide jurnalul dupa o perioada in care ai tot scris in el si citesti din trecut, vei observa ca nu e nici o diferenta intre zile si ca toate trec la fel, in aceeasi mirifica stare de beatitudine si poate incepi sa te gandesti ca ceva nu e in regula. Ingerasul nostru s-a apucat de un jurnal, si pentru ca nu avea pe ce sa noteze a inceput sa scrie pe propria lui camasa alba. La inceput nu se prea vedeau randurile de text dar cu timpul, spatiul scris pe camasa a devenit din ce in ce mai mare si D-zeu a observat intr-o buna zi ca indegerasul e cam „murdar”. L-a chemat in biroul lui la o intrevedere si afland cauza aspectului camasii ingerului s-a suparat f f f tare pe el. Cea mai buna decizie ce se putea lua in acel moment era expulzarea lui din Rai, pentru nesupunere. Dar nu putea fi trimis in Iad pentru ca nu putea fi acuzat de vreun pacat grav. Astfel ca ingerul a fost alungat in partea veche si uitata a Raiului, acolo unde numai D-zeu stie sa ajunga, acolo unde nu locuieste nici un inger si este ascuns Copacul (stiti voi bine la ce copac ma refer). In acest loc nu exista nimic, doar piatra seaca si praf, nici o vietate si nici un fir de iarba. Cu timpul ingerul nostru a inceput sa se imbolnaveasca de frig, foame dar mai ales de singuratate.Dupa multa agonie a murit. Camasa de fata e ultimul semn din existenta lui, si a fost aruncata pe pamant de D-zeu pentru a nu isca intrigi colo sus prin Rai. Restul ingerilor traiesc bine, in plinatate emotionala, fericiti si indestulati.

Intr-o zi, mi s-a propus sa realizez meniuri pentru o cafenea literara. M-am conformat si dupa multa truda s-a nascut o familie de „carticele” una mai atractiva decat cealalta. De-a lungul procesului de „gestatie”, mai precis la etapa de print s-a adunat un numar considerabil de pagini cu greseli „de tipar”. Si fiind napadit de mila pentru propria persoana (trebuie sa mentionez ca fiecare pagina, inainte da a fi printata a fost tratata individual pentru a-i da patina vechimii), m-am gandit sa le cos oricum intr-o carte. Si astfel a luat viata versiunea unicat a meniului, cu pagini sifonate, patate de tus si repetate de numarate ori. Pe carte am botezat-o „Rejected” si e fericita ca nu am aruncat-o la gunoi.

Farmacopeea este o carte in care sunt definite substantele medicamentoase si modul de preparare a diferitelor forme farmaceutice. Cand mergem la farmacie si luam pastile ele sunt ambalate in cutiute de toate marimile si culorile. Daca luam pastile la bucata, nu primim si cutia pentru ca in ea mai raman pastile si pentru alti viitori clienti, dar cu timpul cutia aceea se va goli si va ajunge la gunoi. Pentru a nu fi incurcata pe raft cu o cutie completa acest fel de cutii incepute sunt insemnate cu pixul ( mazgalitura, un „X” mare). Am strans astfel de cutii aruncate in gunoiul farmaciilor si le-am legat intr-o carte, caci ele nu au avut posibilitatea sa ajunga la pacient, adica sa-si indeplineasca in totalitate misiunea. Astfel au ajuns si ele sa fie bune la altceva.

M-am intrebat cum poate sa arate o carte a timpului. Să fie ceva vechi si gros scris in multe limbi si cu multe caractere, diferite scrisuri, cerneluri? Pentru mine o felie de copac e o carte fara cuvinte, doar cu cercuri concentrice in care s-au intamplat momente din viata mea. Am atasat doua bucati de hartie pe care am scris indescifrabil ce inseamna trecutul pentru mine si respectiv viitorul. Am rupt felia de trunchi de copac si atunci am rupt timpul. Acela a fost prezentul (adverbul „ACUM”). Si pentru a pastra bine timpul in raftul din biblioteca, sa nu se supere alte carti pe el ca nu are pagini, l-am invelit in mai multe straturi de panza (sa nu-i fie frig si sa se simta comod).

Cu totii stim ca secretul este ceva ce nu trebuie dezvaluit. Din momentul in care e descoperit, nu mai e secret. Secretele au si ele rolul si importanta lor. Cartea secretelor a fost facuta de Marele Cunoscator (cel ce a inventat secretele) cu dibacie si chibzuinta. Astfel, dupa ce a inscris in ea toate secretele lumii, a inceput sa lipeasca pagina cu pagina toate filele. Apoi a legat-o in copeti de lemn si a batut-o in cuie, a adăugat un lant cu lacat si a aruncat cheia, sa nu o gaseasca nimeni. Fiind foate istet a mai invitat si cateva familii de carii de lemn sa locuiasca in coperti, care cu timpul vor faramitza toata cartea, inclusiv paginile (si acestea fiind fabricate tot din celuloza, intocmai ca si copertile). In cazul in care cineva ar gasi cheia lacatului si il va descuia, cartea oricum nu se va deschide caci e lipita. (deci nu mai are nici un sens sa cautam cheia). Singura porblema e ca in timp cartea se va faramitza si secretele vor pieri odata cu praful ramas de la carii.

coperti din piele patata, hartie de desen roz

coperti din hartie manuala din productie proprie, pagini de hartie de desen legata cu ata de hartie

coperti din piele intoarsa, jupuita si pagini din hartie de desen

coperti din hartie manuala, hartie manuala cu imprimeu si hartie grafica, aurita cu pulbere de bronz