Dinu Weblog

Piele, sfoara, hartie pentru acuarela. De ce asa un nume ciudat? Pentru ca cele trei cordoane pe care este cusuta cartea nu sunt legate propriu-zis de coperti ci doar agatate din loc in loc, astfel ca posesorul agendei poate sa traga unul cate unul firele din cele trei cordoane pana cand le va scoate pe toate, moment in care agenda se va descompune. Este o activitate cruda, la fel ca aceea de distrugere - petala cu petala – a unei flori. Aceasta actiune este de preferat a fi facuta de catre un inamic al posesorului agendei, mai ales daca acesta ascunde informatii importante frumos ordonate in interiorul celor doua coperti caramizii. Este cea mai buna metoda de razbunare. Sa incepem…

Piele, hartie, sfoara. A lucrat mult de luni intregi, a fost hranit numai cu ovaz si secara, a baut numai apa de ploaie si a dormit in fan uscat si proaspat. E obisnuit cu galopul si stie ca odata cu pocnetul trebuie sa o rupa la sanatoasa, si daca e primul va primi cea mai buna mancare de cu seara. E constient ca fortele lui au scazut mult si ca exista riscul sa nu castige, dar pentru ca isi iubeste stapanul va da orice, si pielea de pe el. El este numarul 51 si a dus o viata de invingator. Acum e singur, emotionat si-i este frica pentru cursa de maine. Asta cred ca gandeste si jurnalul din fotografie.

Captuseala, hartie, sfoara. Ascunsa dupa o padurice de copaci se ridica majestuoasa, expunandu-si prestanta in razele soarelui. De fapt ascunde cele mai apasatoare sentimente, dorinte si aspiratii. Ar vrea sa lancezeasca pierduta in lumea parfumului de mac pe saltelele moi si afundate ale baldachinelor imbuibate de perdele si draperii. Ar mai citi cate o poveste amenintatoare pierduta prin marea biblioteca plina de incunabule si manuscrise dar lentoarea cu care s-ar deplasa pana colo o usuca de dorinta. Totul in jurul ei este foarte greu chiar propria-i traire

Hartie manuala, hartie cu imprimeu, hartie pentru desen, sfoara, pulbere de arama. Cu sgiuranta cand intrii in incaperea sa trebuie sa te inchini si apoi sa saruti masa pe care sade. Cere mult respect si siguranta de sine, iar pe paginile sale se pot asterne cuvinte doar dintr-un stilou de aur cu cea mai rafinata cerneala venita din indepartata China. Uneori adora sa se conserve sub un clopot de cristal de Murano, ferindu-se de microbii si poluarea mediului in care traim. E atat de ingamfat ca pe mine nici nu ma mai baga in sema, spunandu-mi ca “plebeii nu au ce cauta in prezenta altetelor regale”.

Piele, hartie, sfoara. Rupta din amintirile lui Camus, a cutreierat fata Europei de secole, cautandu-si un stapan vrednic de paginile sale. A ajuns si in mainile lui Lestat, dar nici acesta nu i-a tinut socoteala. Ramasa pe rafturile unei biblioteci intr-un pod parasit de decenii intregi, a gasit-o un tanar cautand un volum de Baudelaire. L-a insotit in primul razboi mondial pana la moarte, parasindu-l in cele din urma pentru camaradul sau cel mai bun, mai apoi fiind acoperita de daramaturile Berlinului ani intregi. Bunica mea obisnuia sa-si astearna gandurile si impresiile de calatorie pana cand s-a hotarat ca cel mai potrivit stapan al lui as fi eu… O privesc cu frica asezata pe masa din sufragerie, petele de pe coperte amintindu-mi de nasterea ei in vremea pestei.

Piele, hartie, ata. Cu aspect organic, totusi ne da impresia unei bomboane fondante trase in zahar, cu umplutura de capsuni. Am impresia ca de fiecare data cand vreau sa o rasfoiesc mi se vor lipi paginile de maini si risc sa nu mai scap de ea. Poate, datorita zaharurilor (care este de fapt o parte din mecanismul ei  de alimentatie) ma va digera intr-o zi si ca urmare va deveni mai mare, apoi va urma altcineva si pana la urma va fi o chestiune de nivel mondial…