Dinu Weblog

Piele, hartie, sfoara. “…de cateva zile bune gonim cu trasura prin stepa Lumii Noi. Am pierdut mult din provizii cu trei zile in urma intr-un atac. Doi dintre oamenii nostrii au fost omorati si alti 4 raniti. Pe raniti i-am lasat ieri la o ferma, oricum erau o povara. In desaga stapanului meu se afla cheia spre comoara, e o carte tare ciudata pe care numai el stie sa o citeasca. Ne-a spus ca a primit-o mostenire de la tatal sau inainte sa moara. El spune ca harta nu e una ca oricare alta, mai ales ca paginile sunt aproape nescrise, avand mici insemnari in cateva colturi. Cand trebuie sa verifice drumul o scoate din desaga, o mangaie indelung pe copertile patate si crapate din piele, apoi o deschide scurt, rasfoieste cateva pagini fara prea mult interes si o baga cu grije inapoi in desaga…“

Piele, hartie reciclata, sfoara, panglici. Vantul adie si se joaca cu hainele mele – le agita, astfel ele imi mangaie pielea. Stau la pupa micii ambarcatiuni care taie apa verde-albasturie, limpede si imbietoare. De sub micul vas parca se nasc valuri albe de frisca sau vata de zahar. Da… ma simt stapan pe o mare masinarie de facut vata de zahar. Umbra mea se proiecteaza jucausa pe acest deliciu vizual. In cadru surprind si mainile mele, puternic bronzate de cateva luni care se tin cu putere de bara din spate a vasului, incalzita puternic de soare. Simt incetul cu incetul ca ma afund in pufoasa vata alba de sub mine, care imi invadeaza privirea. Stop cadru

Piele, sfoara, hartie, nasturi. La lumina zilei totul pare altfel, dezvelit de iluzia noptii, golit de mister si fantastic, pradat de subtilitate. Acum poate ca-i pare rau si vrea sa se destainuie cuiva despre fapta comisa dar nu are cui, asa ca va scrie cuiva care poate va da peste aceste randuri…  Nu stie cui, dar trebuie sa o faca. Si pentru ca argintii de fapt nu insemna nimic pentru el, iar acest lucru trebuie sa il arate celui ce va fi citit marturia, s-a gandit sa-i coase pe pielea de bou ce protejeaza pergamentul. La un moment dat s-a gandit sa-si ia viata, dar pentru ca vrea sa plateasca “greseala”, va trai pana va decide el sa-i curme viata, asa ca sfoara cu care vroia sa se spanzure a legat-o in jurul manuscrisului. Apoi a ingropat nou-nascuta “carte” sub nisipurile uscate si a inceput sa mearga pe suprafata pamantului. Asa am ajuns oarecum si noi la conceptul de “IUDA”

Material textil, chinga, sfoara, bentitza, nasturel, hartie. (Aceasta este o agenda in forma de geanta, nu o geanta. Poate fi folosita pentru insemnari si doar atat). Pantofi cu toc, fusta scurta in ton cu taiorul roz-cyclam, ochelari de soare cu fluturasi, parul blond buclat fixat din radacina pana la varf cu un tub intreg de fixativ, parfumata cu un sfert de sticluta de apa de toaleta, cu tenul bronzat si pudrat, e little miss sunshine? Cred ca cel mai bine ar fi sa fugim cu gandul la o cofetarie cu prajituri dulci si aromate, unde in centrul vitrinei troneaza un tort de capsuni glazurat in nuante de roz, cu cativa trandafiri de zahar infloriti in varf, pe ultimul nivel. Toate celelalte prajituri se simt incomode alaturi de acest tort pentru ca toti trecatorii numai la el se uita, asa ca ele viseaza la ziua unei fetite cu multi invitati unde colosul roz va fi casapit cu un cutit de bucatarie si mancat intr-o secunda. Doar atunci ele isi vor recapata aprecierea.

Piele, banda cu ochiuri, snururi, hartie. Podul casei este un intreg univers in sine, un taram fantastic plin cu obiecte ciudate si “neintelese”. Urc scarile si deshid usa scorojita, care bineinteles ca scartaie prelung. Lumina zilei patrunde cu greu printr-un gemulet cat plama de mic, plin de praf si mici “urme” de porumbei (stiti clar la ce ma refer). In jurul meu sunt lazi de lemn sau carton  pline ochi cu diverse chestii, rafturi cu carti si multe alte obiecte de decor interior. Rascolesc ore intregi – placerea mea – timp in care recunosc obiecte din copilarie: jucarii, hainute, carti cu povesti ilustrate care ma afunda intr-o melancolie dulce, periculoasa si opiacee. Tot aici zac hainele bunicilor, ale mamei din tinerete, globuri de craciun, cateva peruci, umbrelute si manusi cu dantela, un lornion, doua jobene si un melon, ceasuri de buzunar cu sticla crapata, sosonii strabunicului, port-jartiere, corsete si evantaie din pene de strut, o veioza Tiffany ciobita, cateva abajururi din hartie pictate de sora bunicii, tablouri ale familiei, vaze, servicii de masa, plapume si paturi, un microscop, o lampa de birou din timpul razboiului, calutul de lemn din copilarie, primele mele caiete de caligrafie, cateva cursuri de Spiru Haret adunate intr-o mapa de piele si tomuri groase de Nenitescu, un glob pamantesc si multe harti, scaune si taburete descompuse din care ies arcurile, un dulapas mic cu rulmenti, lumanarea de la nunta parintilor si multe, multe albume cu poze.

Luna trecuta am fost invitat sa ofer o agenda ca premiu al unui concurs organizat de revista pentru tineri “My Band”.

Castigatoarea concursului este Diana, care a compus urmatorul text inspirat de agenda de fata:

Piele, catifea, sfoara, hartie. E curata, aranjata, cu hainute apretate si caciulita de bunica tricotata. Mama a rugat-o sa mearga pana la bunica dicolo de padure sa-i duca bunatati proaspat facute: tocanita cu ardei rosii, supa ce ceapa cu crutoane si cascaval, snitzel de pui cu conopida murata si carofi la cuptor in sos de usturoi, legume gratinate precongelate, macaroane cu sos quatro-formaggi, sushi cu sos de soya si wasabi, o portie de Uva-tava, supa de linte, friptura de vita cu dovlecel si naut in sos de curry, halva de morcov, mancare de praz cu aripioare superioare de pui (fara piele), racituri, clatite cu ciuperci si clatite cu branza dulce si stafide coapte in sos de smantana si coaja de lamaie, budinca de orez, gris cu lapte si scortisoara, cateva bucatele de ciocolata de casa (preferata Scufitei), o rondea de tort “Joffre”, lapte de pasare, gogosi umplute cu iaurt si fructe de padure, o chisea cu crema de zarah ars (mmmmm…, un deliciu), o portie mare de tot de tort Tiramisu (preferatul Bunicii), baclava, cadaif, o tava de polistiren cu prajituri de casa asortate (cumparate de la cofetaria de langa stejarul cel mare din sat), si muulte alte bunatati pe care deja mi-e prea greu sa le mai enumar. Scufita a luat cosuletul cu merinde si imbufnata ca mama nu i-a mai dat voie sa manance inca o portie de ciocolata de casa a iesit din casa trantind usa cu putere. Pe drum s-a gandit ca ar fi bine sa-i faca mamei in ciuda si a luat-o exact pe unde nu trebuia. De aici stiti si voi prea bine povestea.

Piele, stofa, sfoara, hartie, nasture. Imi imaginez ca traiesc in Turcia si lucrez la o cusatorie de covoare persane. Muncesc stand pe micutul meu covoras curat, galben-aprins si moale, lucrat de propriile mele maini. Uneori inchid ochii si imi imaginez ca ma ridic de la pamant si incep sa plutesc prin aerul atelierului, iar daca doresc pot sa fac o scurta plimbare chiar prin imprejurimi. Ma inalt deasupra copacilor pana vad marea de la marginea orasului. Simt cum adie vantul prin tesatura hainelor si imi place, vreau sa zbor si mai departe, dincolo de dealuri doar ca nefiind obisnuit cu ideea ma abtin, ridic mainile si ma print de marginile de lemn ale gherghefului din fata mea si deschid ochii. Sunt din nou in atelier inconjurat de ate viu colorate. Maine am sa incerc sa merg si mai departe.

Piele, hartie, sfoara. Cadru dupa cadru ne cufundam tot mai mult in Zabriskie Point, in pulberea de lut uscata, umezita doar din loc in loc de cateva ochiuri pierdute de apa albastra. E locul unde fiecare devine liber, de unde poate inota departe, acolo unde nu exista limite. Poti amorti in acea stare de pierdere si timpul aluneca insesizabil, odata cu praful batut de vant.