Auster

Piele, hartie, sfoara. Nuante sterse, murdare care imi aduc aminte de anii copilariei, cand toate imaginile erau alcatuite din culori desaturate, morbide, gri, alaturate fara simt estetic, nascute parca din scarba de a mai exista.  O coada la oua, dimineata in februarie, in zapada mocirloasa a iernii care se chinuie sa treaca pentru ca ii este foarte frica de gaurile de canal. Sunt mic si am caciula impletita de mama, e rosie, plina de viata, e propriul meu statement (chiar daca nu sunt fetita). Ma inghesui intre nenea si tanti tacuti si cu totii dardaim de frig si de sila. Cu litere mari de un „arial” nedescoperit inca atarna deasupra usii cu gratii de metal vopsite si scorojite, in nuante de albastu gri numele: Alimentara – mama noastra a tuturora. Acasa ouale sunt albe, fragile si gata sa fie fierte (asa se mai incalzesc si ele un pic).